Glosar

  • Achiziționarea debitelor

    Cumpărarea creanțelor unui creditor (inclusiv a drepturilor și obligațiilor ce decurg din acestea) de către o agenție specializată.
  • Acord de plată

    Acord de achitare a unei datorii în rate, într-o anumită perioadă de timp, încheiat între creditor și debitor.
  • Cedent

    Creditor care transmite, printr-un contract de cesiune, dreptul său de creanță unei alte persoane fizice sau juridice.
  • Cesionar

    Persoană fizică sau juridică care beneficiază de un contract de cesiune, căreia i se transferă de la altcineva un bun sau un drept.
  • Cesiune de creanță

    Contract prin care creditorul transmite unei persoane, contra unui preț, drepturile pe care le are față de datornicul său.
  • Creanță

    Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva;  act care stabilește acest drept.
  • Creanță certă

    Creanță cu existență neîndoielnică, atestată de actele de creanță.
  • Codebitor

    Persoană care este datoare, împreună cu debitorul, într-un contract de credit.
  • Colectare fiduciară

    Transferul dreptului de proprietate ca urmare a atribuirii unei creanțe, dreptul de uzufruct rămânând creditorului.
  • Confirmarea debitului

    Recunoașterea unei datorii existente de către debitor.
  • Coplătitor

    vezi codebitor.
  • Creanță exigibilă

    Creanța care a ajuns la scadență și a cărei executare poate fi cerută de îndată de către creditor.
  • Creanță lichidă

    Creanța al cărei cuantum poate fi precis determinat (de exemplu, creanțele ce au ca obiect o sumă de bani determinată sau o cantitate de bunuri generice determinate).
  • Creanță litigioasă

    Creanță pe care debitorul o contestă.
  • Creditor

    Persoană juridică care a dat bani cu împrumut sau care are de primit o datorie.
  • Data scadentă

    Data la care trebuie onorată o anumită obligație de plată.
  • Datorie

    vezi creanță
  • Debit

    vezi creanță
  • Debitor

    Persoană (fizică sau juridică) care are de plătit o datorie unui creditor; datornic.
  • Dobândă legală

    Dobânda care se plătește de debitor pentru întârzierea plății datoriilor în situația în care părțile nu au agreat contractual cuantumul dobânzii penalizatoare sau pe cel al daunelor moratorii. Dobânda legală este valoarea dobânzii de referință publicată de BNR la care se adaugă patru puncte procentuale.
  • Dobândă penalizatoare

    Dobândă care se adaugă ratei lunare în situația în care debitorul nu achită rata la data scadentă.
  • Executare silită

    Metodă juridică de recuperare a unor debite/datorii care au fost stabilite prin titluri executorii precum hotărâri/sentințe ale instanțelor de judecată, contracte notariale de bunuri sau bani, credite bancare și alte situații identice.
  • Executor judecătoresc

    Organ de executare numit în funcție de Ministrul Justiției care aduce la îndeplinire obligația stabilită printr-un titlu executoriu care poate fi reprezentat de o hotărâre a unei instanțe civile, comerciale sau penale, contract de credit al unei instituții de credit, înscrisuri autentice notariale, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, obligație care nu a fost adusă la îndeplinire de bunăvoie.
  • Insolvență

    Acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
  • Ordin de plată

    Titlu de credit emis de posesorul unui cont bancar (ordinator), adresat băncii care gestionează depozitul bancar respectiv, prin care titularul contului solicită băncii să plătească o anumită sumă de bani unei alte persoane, denumită beneficiar.
  • Mandant

    Persoana fizică sau juridică care, printr-un mandat, împuternicește un terț să realizeze în numele său anumite fapte sau acte juridice.
  • Mandatar

    Persoana fizică sau juridică care este împuternicită de un terț, printr-un mandat, să realizeze anumite fapte sau acte juridice în numele acestuia.
  • Penalități de întârziere

    Sume acumulate la debitul principal.
  • Procedură amiabilă

    Procedura prin intermediul căreia creditorul urmărește recuperarea creanței prin negociere cu debitorul.
  • Procedură judiciară

    Procedura prin intermediul căreia creditorul urmărește recuperarea creanței pe cale judiciară (prin acționare în instanță și/ sau executare silită).
  • Somație de plată

    Act procedural care, potrivit legii, trebuie îndeplinit de executorul judecătoresc înaintea începerii executării propriu-zise şi care constă în invitaţia adresată în scris de către acesta debitorului de a plăti creditorului suma datorată.
  • Titlu executoriu

    Act în baza căruia creditorul poate solicita organelor competente să oblige debitorul să își plătească datoria prin procedura de executare silită.